Cutiuta Foto

      Dacă îţi doreşti ca prietenii tăi să plece cu zâmbetul pe buze şi cu gândul la distracţia maximă de care au avut parte de la petrecerea pe care tocmai urmează să o oraganizezi, atunci ai ajuns exact unde trebuie. Noi suntem echipa care îţi va aduce de îndată – Cutiuţă foto – dar şi o mulţime de accesorii, care mai de care mai trăsnite, mai strălucitoare şi mai colorate, pentru ca fotografiile voastre de grup, în cuplu sau solo să rămână amintiri unice şi originale pe care, trebuie să recunoaștem, cu toții ni le dorim. Probabil că toată lumea s-a întrebat la un moment dat ce ar fi viaţa noastră fără amintiri frumoase? Cum le-am putea descrie cel mai bine copiilor noştri, prietenilor de departe sau chiar părinţilor ce am trăit şi cât de bine ne-am distrat la un eveniment important din viaţă noastră, la petrecerea tematică a firmei unde lucrăm, la un majorat sau la un eveniment privat? Eu, autorul acestui text, m-am tot gândit, recunosc, și am realizat că nu prea aș putea să o fac doar în cuvinte… și, credeti-mă, le am la mine de cele mai multe ori! Tocmai de aceea, noi, echipa hazlie și mai tot timpul binedispusă – am creat – Cutiuţa foto – ( sau magică – aşa cum ne mai place să-i spunem) în faţa căreia poţi face absolut ce vrei şi ce te taie capul. Decență să fie… bineînţeles :)). Şi când mai adaugi şi o pereche de ochelari supradimensionali, o perucă din cele mai creţe cu putinţă, o pălărie shiny sau orice alt accesoriu – pentru că noi avem o gamă extrem de variată în recuzită – atunci, cu siguranţă, vei avea cele mai reuşite fotografii. Că le doreşti în format mai mic sau mai mare, că îţi place o anumită culoare în mod deosebit sau una din tematicile noastre, totul se rezolvă rapid, fără prea multă bătaie de cap. Hmm… credem că v-am dat suficiente amănunte despre – Cutiuța foto. Vă aşteptăm să ne contactaţi pentru orice nelămurire sau dorinţa aţi avea. Nu trebuie decât să ne spuneţi ce vă trece prin cap şi treaba e ca şi rezolvată. Suntem absolut convinși că împreună vom face cele mai frumoase fotografii, voi veţi avea parte de momente de pomină, de distracție ca la carte și, foarte important, fiecare invitat va pleca acasă cu o amintire hazlie.

Nu credem că există om care să nu fi vrut vreodată să oprească timpul în loc și să-și imprime pe propria retină până la ultima frântură din acel moment. Știți voi, momentele acelea fericite din viață când ai vrea cumva să imortalizezi totul, să poți retrăi apoi la nesfârșit bucuria și emoția acelei zile. Un vizionar a inventat aparatul de fotografiat, iar mai aproape de zilele noastre alți oameni pasionați au inventat cabina foto. Noi suntem însă inventatorii Cutiuței foto, ceva mai mult decât o simplă cabină foto!

Am inventat cabina foto perfectă pentru toate evenimentele speciale din viața ta, cabina foto care nu o să rateze niciun zâmbet, care să o surprindă orice sprânceană ridicată și orice figură amuzantă, într-un decor atent realizat, potrivit momentului pe care îl sărbătorești. Nu trebuie decât să ne contactezi, să te programezi, iar Cutiuța Foto va face minuni. Este echipată cu tot ce trebuie ca să te bucuri rapid de cele mai frumoase fotografii!

Cabina foto de inchiriat

Cabina foto de inchiriat pentru orice eveniment , de la nunta, botez , evenimente , pentru a imortaliza pe loc cele mai frumoase momente, fotografiile sunt instante le primiti pe loc. Puteti sa ne contactati pentru oferta.

Cabina foto

Cea mai noua metoda de a imortaliza momentele de la evenimentul tau special , oferita de cabina foto de cea mai mare calitate.